Guvernul Boc „produce” şomeri pe bandă rulantă

Guvernul Boc „produce” şomeri pe bandă rulantă

În clipa de faţă, nu există o temă mai importantă decât locurile de muncă ale românilor.

Guvernul Boc nu propune nicio măsură care să stimuleze crearea de noi locuri de muncă. Nu se realizează nici un program de investiţii care să ducă la creşterea economică.

Guvernul Boc nu are nici soluţii, nici strategii. Are doar idei puţine şi fixe, care vor duce la adâncirea crizei economice şi vor crea probleme sociale fără precedent.

În jur de 100.000 de salariaţi bugetari rămân fără loc de muncă în următoarea perioadă şi sunt abandonaţi complet de către Guvern.

100 de mii de bugetari nu înseamnă 100 de mii de saci de cartofi pe care îi arunci din maşina care se poticneşte! Înseamnă 100 de mii de oameni cu familii, cu planuri şi rate la bancă.

Zeci de mii de oameni din administraţia publică locală, din sănătate, educaţie şi din sectorul energetic vor fi concediaţi, fără nici o analiză punctuală, fără un program de reformă, doar pe baza unor criterii subiective.

De asemenea, zeci de mii de întreprinderi mici şi mijlocii îşi vor închide porţile, pentru că actualul Executiv nu îşi propune stimularea mediului de afaceri, a agenţilor economici.

Ar trebui organizate, în parteneriat cu patronatele, programe masive de reconversie profesională, orientate către zonele considerate prioritare şi reflectate ca atare în buget. Eu am căutat în bugetul domnului Boc şi nu am găsit aşa ceva!

Când un angajat din mediul privat rămâne fără loc de muncă, statul pierde de două ori. În primul rând, nu mai încasează contribuţiile şi impozitul pe venit, iar în al doilea rând persoana respectivă trebuie să primească indemnizaţie de şomaj, plătită tot de către stat.

După cum a încropit bugetul acest guvern, banii de şomaj ajung doar pentru patru luni. Fondul total de şomaj pentru anul 2010 prevede cheltuieli de aproape 3 miliarde de lei, bani ce vor fi împărţiţi – potrivit socotelilor Guvernului Boc – la 280.000 de beneficiari de indemnizaţii. Însă numai la finele anului trecut erau înregistraţi aproape 710.000 de şomeri, din care 435.497 primeau indemnizaţii. Dacă adăugăm cei 100.000 de bugetari care vor rămâne fără locuri de muncă, observăm că necesarul de finanţare a fondului de şomaj aproape se va dubla, fără a lua în calcul şi şomerii ce vor proveni din sectorul privat.

Din acelaşi fond se vor plăti şi salariile compensatorii pentru bugetarii care vor fi concediaţi, precum şi veniturile lunare de completare pentru cei peste 10.300 de disponibilizaţi din sectorul feroviar.

În total, cel puţin 300 de mii de salariaţi îşi vor pierde locurile de muncă, în acest an.

Ce vor face aceşti oameni? Nu-şi vor mai plăti facturile, îşi vor limita consumul. Nu vor putea să-şi achite datoriile către bănci.

Dacă în anul 2009 a crescut cu 50% numărul persoanelor fizice care aveau restanţe mai mari de 30 de zile la ratele bancare, în comparaţie cu anul 2008, mă întreb cum vor evolua lucrurile în acest an, când vom ajunge să avem un milion de şomeri? Sute de mii de familii riscă să rămână fără un acoperiş deasupra capului, pentru că au garantat creditele cu locuinţele! Actualul Guvern are toate şansele să rămână în istorie drept „Guvernul desproprietăririi”. Aceasta este grija unui guvern de dreapta faţă de cetăţenii ţării.

Profesorii, medicii, agricultorii, pensionarii sunt din nou obligaţi să strângă cureaua, pentru că este criză.

Aplicarea legii unitare a salarizării înseamnă diminuarea drastică a salariilor profesorilor şi medicilor. Profesorii pierd 40% din salariu, adică drepturile câştigate din 1990 până în prezent. Medicii pierd 50% din salariu, pentru că rămân fără sporul pentru orele suplimentare, tichetele de masă, dar şi banii pentru gărzi.

Cum este posibil, în acest condiţii, să crească sporurile şi primele la Administraţia prezidenţială şi la Secretariatul General al Guvernului?

Punctul de pensie va scădea la sub 40% din salariul mediu brut, în loc să crească la ţinta de 45%, aşa cum a cerut PSD. La această reducere a pensiei, se adaugă creşterea necontrolată a preţurilor la bunuri şi servicii, ceea ce pentru pensionari înseamnă scăderea puterii de cumpărare cu 15%.

Impozitele şi taxele locale s-au majorat cu 20%, iar factura la toate utilităţile a crescut cu acelaşi procent şi va creşte în continuare.

Mai mult de 2,5 milioane de familii nu au bani pentru plata curentului electric şi a energiei termice. Sunt milioane de români de care Guvernului Boc nu îi pasă!

PDL a împărţit banii publici fără să ţină cont de nevoile sociale şi de criza economică.

Bugetul pe anul 2010 nu a fost gândit în folosul cetăţenilor, ci pentru satisfacerea oligarhiei PDL şi a clientelei politice.

Am prezentat zeci de amendamente privind bugetul pe 2010 şi le voi susţine în continuare, pentru că sunt amendamente absolut necesare pentru protejarea categoriilor sociale vulnerabile în faţa crizei economice.

Am propus măsuri şi programe concrete, susţinute de cifre, pentru stimularea economiei reale, dar actualii guvernanţi sunt surzi şi muţi când e vorba despre interesele cetăţenilor români.

Valeriu Zgonea
Deputat