Doamnelor şi domnilor,
Stimaţi colegi,
PSD a câştigat alegerile pentru Parlamentul European şi a demonstrat, încă o dată, că este cel mai puternic partid din România!
PSD şi-a dovedit forţa, cu ecou pe plan european, iar PDL nu a reuşit să mai răstoarne scorul la numărătoarea voturilor, aşa cum a făcut în 2008.
Cu toate că PDL şi-a făcut campanie cu preşedintele, cu fata preşedintelui, cu premierul şi guvernul, a ieşit pe locul al doilea şi acum domnii pedelişti se învârt în jurul cifrelor şi inventează o nouă formaţiune politică: PDL+EBA. Efortul celor de la PDL de a se declara învingători este penibil, iar sceneta despărţirii şi regăsirii „fiicei rătăcitoare” pare desprinsă dintr-o dramoletă care nu poate stârni decât zâmbete de circumstanţă.
Alegerile din 7 iunie au relevat, totodată, dezamăgirea românilor faţă de modul în care s-a făcut politică în România, în ultimii ani. Cred că fiecare român este interesat de viitorul nostru în Europa. Sunt convins că fiecare român nu mai vrea să fie tratat ca un european de rang inferior, nu mai vrea să fie privit cu neîncredere în Italia, în Spania, în Marea Britanie şi în orice altă ţară europeană. Cu toate acestea, prezenţa la vot a fost foarte scăzută, înregistrându-se un record negativ, care constituie un semnal de alarmă.
Cei mai mulţi români au ales să nu îşi spună cuvântul, pentru că nu mai au încredere în cei care conduc ţara! Este un mesaj foarte important pe care cetăţenii români îl transmit întregii clase politice!
PSD nu este preocupat de calculele politice ale pedeliştilor, ci de ieşirea din criză şi de protejarea categoriilor vulnerabile, de absorbţia fondurilor europene şi de investiţiile pe care trebuie să le realizăm. Pe români nu îi interesează câte mandate de europarlamentar a câştigat un partid sau altul. Oamenii vor să aibă locuri de muncă bine plătite, să fie egali cu ceilalţi cetăţeni europeni, să aibă şansa de a-şi construi un viitor! Acestea sunt şi priorităţile noastre şi ne vom bate pentru a le transforma în realitate cât mai curând. PSD vrea să reclădească speranţa şi încrederea românilor!
Bătălia pentru Europa nu s-a încheiat. La nivel european, au început negocierile preliminare pentru viitoarea componenţă a Comisiei Europene, iar România trebuie să primească un portofoliu mai consistent.
Deşi am câştigat alegerile europarlamentare şi suntem îndreptăţiţi să facem nominalizarea pentru comisarul european, considerăm că mai important decât numele comisarului este portofoliul!
PSD a lansat o invitaţie către toate partidele care vor avea reprezentanţi în Parlamentul European să trimită propuneri pentru portofoliul pe care îl consideră a fi relevant şi cel mai potrivit pentru România. Pentru câştigarea unei influenţe reale a României în Europa, viitorul comisar european trebuie să fie un profesionist, un specialist recunoscut şi un reprezentant onest al României.
Pe de altă parte, suntem îngrijoraţi de noua configuraţie europeană, în urma scrutinului din 7 iunie. Populismul dreptei a legitimat ascensiunea radicalismului în Europa. Candidaţi extremişti au obţinut voturi înjurând România şi Bulgaria şi cerând excluderea lor din Uniunea Europeană.
În aceste condiţii, mandatul europarlamentarilor social-democraţi este clar definit. Echipa PSD merge în Parlamentul European pentru a reprezenta şi a promova interesele României şi ale românilor! Pe de o parte, europarlamentarii noştri trebuie să oprească acest şuvoi al mesajelor anti-româneşti, iar de pe altă parte, au misiunea de a găsi soluţiile cele mai eficiente împotriva crizei economice.
Valeriu Zgonea
Deputat