Manevre cotroceniste pentru fraudarea alegerilor

Manevre cotroceniste pentru fraudarea alegerilor

Cu zâmbetul pe buze şi jucând săltăreţ în hore, Traian Băsescu a aruncat România într-o criză politică majoră, pe care o suprapune cu inconştienţă peste criza economică actuală.

Candidatul Traian Băsescu este disperat şi recurge la orice mijloace pentru a câştiga alegerile!

După ce Emil Boc a pus pe masa Guvernului ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, proiect întocmit pe furiş, pe un colţ de birou la Cotroceni, urmează o altă manevră: achiziţionarea unui nou soft pentru centralizarea rezultatelor referendumului. Chiar dacă e criză şi sute de mii de români intră luni în grevă, nu putem folosi vechiul soft şi trebuie să cumpărăm unul nou!

Pe de altă parte, schimbarea urgentă a prefecţilor care au fost susţinuţi de PSD era necesară pentru că, în cursul săptămânii viitoare, vor avea loc delimitarea şi numerotarea secţiilor de votare şi, mai ales, întocmirea listelor pentru tragerea la sorţi a preşedinţilor şi locţiitorilor preşedinţilor secţiilor de votare, atribuţie care cade în sarcina prefecţilor. Cu siguranţă, pe aceste liste vom regăsi membri marcanţi ai PDL, chiar dacă, potrivit prevederilor legale, persoanele respective nu trebuie să fie afiliate politic.

Manevrele cotroceniste nu se opresc aici. Emil Boc pregăteşte o hotărâre de guvern care nu va mai cuprinde obligativitatea instalării de camere web în cele 3.500 de secţii de vot speciale! Înţelegem, astfel, mai bine miza înlăturării ministrului Dan Nica de la Interne, la o zi după ce propusese confiscarea autobuzelor folosite pentru turism electoral. Ministrul Dan Nica începuse deja pregătirea instalării acestor camere web, la intrarea în toate secţiile speciale, rezervate persoanelor care nu se află în localitatea de domiciliu în ziua votului. Înregistrările video ar trebui predate Biroului Electoral Central şi Autorităţii Electorale Permanente, urmând a fi folosite ca probe în eventualitatea unor procese.

Devine tot mai clar faptul că adevăratul motiv pentru remanierea lui Dan Nica şi pentru scoaterea PSD de la guvernare este fraudarea alegerilor de către preşedintele Traian Băsescu.

Actualul preşedinte şi-a început mandatul în scandal şi îl încheie printr-o criză majoră. Traian Băsescu este maestrul dezbinării şi crede că îi mai poate păcăli pe români. A destrămat al treilea Guvern şi a doua Coaliţie într-un singur mandat, a blocat instituţiile statului, a izolat România pe plan internaţional şi a aruncat ţara în haos.

Este mai evident decât oricând că Traian Băsescu trebuie să plece!

Valeriu Zgonea
Deputat