.
valeriu zgonea
content top
Prioritatea PSD: o Românie puternică într-o Uniune Europeană eficientă!

Prioritatea PSD: o Românie puternică într-o Uniune Europeană eficientă!

Doamnelor şi domnilor,
Stimaţi colegi,

Peste mai puţin de două săptămâni, vom alege oamenii care vor reprezenta România în Europa, în următorii cinci ani.

Suntem în plină campanie electorală şi este datoria noastră, a tuturor politicienilor, să explicăm cetăţenilor români care este miza acestor alegeri.

După declaraţiile unor demni reprezentanţi ai clasei politice din România, cetăţenii ar putea înţelege că din 7 iunie anul curent scăpăm ca prin miracol de criza economică şi pe străzi vor curge milioane de euro, multe milioane de euro, să ajungă la toată lumea! Zilele trecute, electoratul a aflat cu surprindere că românii adevăraţi ar avea globule portocalii în sânge!

Cuprins de frenezia campaniei electorale, preşedintele ţării tunde oile de la munte, în vreme ce băncile îşi retrag banii din ţară şi efectele crizei economice se amplifică! Între două reprize de tuns oile, poate ne spune şi nouă domnul preşedinte ce a discutat la Viena cu reprezentanţii băncilor cu capital străin, pentru că trebuie să lămurim lucrurile.

În clipa de faţă, în Europa s-au intensificat demersurile celor care doresc ca statele noi membre ale Uniunii să fie sacrificate, iar vocile critice la adresa României se fac auzite din ce în ce mai des.

Pe 7 iunie, trebuie să alegem între partide politice cu idei foarte diferite despre viitorul nostru, al europenilor. Viziunea europeană, capacitatea de a înţelege interesul naţional şi de a-l armoniza cu cel european sunt prioritare în această confruntare electorală.

Majoritatea regulilor care ne afectează viaţa sunt adoptate de Parlamentul European, prin urmare este foarte important pe cine votăm pe 7 iunie. Alegem oamenii care ne vor influenţa viitorul, care vor apăra interesele României şi ale românilor în Uniunea Europeană!

Există diferenţe fundamentale de viziune între stânga europeană, reprezentată de socialiştii europeni, şi dreapta – reprezentată de popularii europeni.

PSD face parte din familia socialiştilor europeni, care vrea să construiască o Europă socială, în care oamenii sunt pe primul loc!

Pentru perioada 2009 – 2014, Partidul Social Democrat îşi asumă cinci priorităţi pentru acţiunea sa în Parlamentul European: scoaterea României din criză şi relansarea economică; modernizarea satului şi a agriculturii româneşti; sănătate şi educaţie, accesibile şi de calitate; drepturi depline pentru români în Uniunea Europeană; egalitate reală între femei şi bărbaţi.

Socialiştii europeni, împreună cu PSD, consideră că este nevoie de un Plan European de solidaritate pentru statele din Europa Centrală şi de Est. În acest context, Partidul Social Democrat propune crearea unui program multilateral european de stabilizare şi integrare pentru sprijinirea economiilor din estul şi centrul Europei.

În Parlamentul European, deputaţii social-democraţi vor propune un Pact european legat de salarii, care să prevadă salarii minime decente în toate statele Uniunii Europene.

Pentru protecţia pensionarilor, europarlamentarii PSD vor susţine introducerea pensiei minime garantate la nivel european şi acordarea de sprijin financiar tuturor persoanelor fără venituri sau cu venituri foarte mici.

PSD, cu sprijinul europarlamentarilor săi, va promova o politică de atragere şi utilizare a fondurilor europene pentru proiectele de dezvoltare a României. Sunt peste 30 de miliarde de euro pe care trebuie să le luăm de la Uniunea Europeană până în 2013! Cu aceşti bani putem construi spitale, şcoli şi drumuri, putem crea locuri de muncă şi putem moderniza agricultura şi satul românesc.

Vrem să reclădim speranţa şi încrederea românilor!

PSD doreşte ca România să fie reprezentată cu demnitate şi profesionalism în Parlamentul European.

Pe 7 iunie, venim în faţa alegătorilor cu o echipă de profesionişti, care sunt apreciaţi în întreaga Europă. Sunt specialişti care vor veghea ca românii să fie respectaţi indiferent unde trăiesc şi muncesc! Sunt oameni care îşi doresc ca România să fie o ţară puternică, demnă şi prosperă, într-o Uniune Europeană eficientă!

Pe 7 iunie, să dăm României şansa unei adevărate schimbări!

Valeriu Zgonea
Deputat