PSD reclamă fraude masive în străinătate

Turul al doilea al alegerilor prezidenţiale va fi foarte atent supravegheat de reprezentanţii social democraţilor cu ajutorul unui soft special menit să detecteze în timp real votarea dublă. PSD acuză prefecturile şi Ministerul Afacerilor Externe de slaba organizare a primului tur de scrutin.

Coordonator în cadrul campaniei electorale a Partidului Social Democrat, deputatul Valeriu Zgonea critică sever modul în care au fost selectaţi preşedinţii secţiilor de votare. Cele mai acerbe critici ale liderului social democrat se îndreaptă către Ministerul Afacerilor Externe, ai cărui reprezentanţi în secţiile de votare „nu au fost capabili să întocmească în mod corect procesele-verbale de constatare a rezultatelor primului tur al alegerilor prezidenţiale: peste 60 la sută au trebuit refăcute“. Pe de altă parte, deputatul Zgonea a declarat că are date despre mita electorală practicată în străinătate, unde „românii au fost aduşi la vot cu autocarele, au fost duşi după aceea la restaurant şi, mai mult, li s-au dat între 30 şi 100 de euro pentru fiecare dintre ei“.

Liderul social democrat explică însă că în această privinţă nu poate face nimic: „Frauda electorală a fost masivă în străinătate, dar noi nu putem face nimic. Dacă în ţară am putut stopa turismul electoral şi mita electorală, peste hotare am fost opriţi pur şi simplu de prevederile legale internaţionale. Legea electorală este aplicabilă doar pe teritoriul României şi nu are absolut nici un efect în străinătate. De aceea au profitat şi au acţionat în dispreţul legii româneşti şi al spiritului competiţional“.

Zgonea a mai spus cum, „din cauza proastei selecţii făcute de prefecţi a preşedinţilor secţiilor de votare din ţară, aproape jumătate au trebuit refăcute. Este o dovadă clară a lipsei de profesionalism“. Liderul social democrat s-a plâns de faptul că doi magistraţi care sunt preşedinţi ai birourilor electorale judeţene le-au interzis reprezentanţilor PSD folosirea sistemului de urmărire a posibilităţii votului multiplu, interzicându-le comunicarea datelor celor suspecţi de vot multiplu la dispeceratul special înfiinţat la partid. Zgonea s-a arătat dezamăgit că la una dintre secţiile de votare de la Paris alegătorilor li s-a permis să voteze, deşi la ora închiderii urnelor nu se găseau în incinta secţiei de votare efectiv, ci doar în clădirea care adăpostea acea secţie.