Peste 100 de români, care munceau ca nişte sclavi în Cipru, au fost eliberaţi de autorităţi, zilele trecute. Oamenii trăiau în condiţii mizere, în nişte containere, fără apă curentă, fără căldură şi hrană, fiind obligaţi să muncească din greu pentru cel mult 20 de euro săptămânal. Nu puteau să plece din Cipru, neavând nici bani, nici acte, care erau confiscate de cei care îi exploatau.
Acest caz zguduitor de trafic de persoane, în care victimele sunt români, nu a stârnit prea multe reacţii, subiectele de dezbatere fiind cu totul altele, pe malurile Dâmboviţei!
Din păcate, cazul nu este izolat. În primăvara acestui an, zeci de români cărora li s-au promis locuri de muncă bine plătite la ferme din Cehia au fost exploataţi prin muncă, bătuţi, electrocutaţi şi ameninţaţi cu armele de membrii unei reţele din care făceau parte români şi ucraineni. În Italia şi în Germania, muncitori români au fost exploataţi, bătuţi şi umiliţi.
Povestea fiecărui român care a trecut printr-un astfel de coşmar este cutremurătoare.
Cunosc câteva cazuri din Dolj, un judeţ cu număr mare de victime ale traficului de persoane. O doljeancă de 40 de ani, căsătorită, provenind din mediul rural, cu o situaţie financiară dificilă, singura sursă de venit fiind ajutorul social, a văzut în ziar, la mica publicitate, un anunţ pentru locuri de muncă în Cehia, în agricultură. Era vorba despre o aşa-zisă agenţie de plasare a forţei de muncă. A plecat împreună cu întreaga familie, după ce li s-a promis un salariu de 800 de euro pe lună, plus cazare şi masă asigurate. Ajunşi în Cehia, au fost cazaţi în condiţii de nedescris şi puşi să muncească 13 – 14 ore pe zi, pentru apă şi un corn! Când au întrebat de salarii, li s-a răspuns cu ameninţări cu arma. Soţul acestei femei a fost bătut în mod repetat, pentru că a refuzat ca soţia sa, în plus faţă de munca pe „plantaţie”, să se prostitueze. Cinci luni a durat coşmarul acestei familii, până când au reuşit să fugă şi să se întoarcă în ţară. Altă femeie din Dolj, de 28 de ani, a fost înşelată şi vândută de o „prietenă” de familie unui italian. Totul a început cu propunerea să lucreze în Italia ca menajeră, unde ar fi câştigat 1.000 de euro pe lună. În acest caz, violenţa a depăşit orice limită. După luni de chin, femeia a reuşit să fugă şi a cerut trecătorilor să o ducă la poliţie. În 2007, un băiat de 12 ani a fost răpit, la Craiova, transportat în Italia şi constrâns să fure. Era o reţea cu zeci de copii „exportaţi” din România, unii luaţi din ţară cu acordul familiilor. Copiii erau bătuţi, legaţi şi obligaţi să fure. Reţeaua a fost anihilată în urma unei operaţiuni a Poliţiei din Milano, în colaborare cu Jandarmeria Română.
Sunt cazuri despre care trebuie să discutăm, pentru că traficul de fiinţe umane este o realitate şi reprezintă o încălcare gravă a drepturilor omului.
Potrivit statisticilor, anual peste 1.400 de români cad victime traficanţilor de persoane. Sărăcia îi împinge să plece în căutarea unei vieţi mai bune, ajungând în ţări precum Cipru, Italia, Spania, Cehia sau Grecia, unde sunt transformaţi în sclavi.
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane a înregistrat în evidenţele sale, în anul 2008, 782 de victime ale exploatării prin muncă, iar 426 de românce au fost obligate să se prostitueze. În acest an, a crescut numărul victimelor traficate pentru exploatare sexuală şi cerşetorie. Pentru prima oară, s-au înregistrat şi două cazuri de exploatare pentru trafic de organe! Acestea sunt doar cazurile identificate, numărul real al victimelor fiind mult mai mare.
Traficul de fiinţe umane a dobândit, în ultimii ani, dimensiunile şi particularităţile unui fenomen social transnaţional, responsabil pentru multe drame umane, pentru suferinţe devastatoare provocate victimelor.
Un raport întocmit de Centrul European de Studii Politice din Bruxelles arată că muncitorii din statele est-europene membre ale Uniunii Europene se confruntă cu discriminarea sistematică atunci când merg să muncească în „vechea Europă”, drepturile lor fiind încălcate. Mulţi dintre aceşti muncitori imigranţi devin victimele unui sistem descris ca „sclavie modernă”.
„Sclavia” este un cuvânt care, de cele mai multe ori, trezeşte amintiri întunecate dintr-o epocă apusă. Organizaţiile de apărare a drepturilor omului definesc sclavii moderni drept contemporani ai noştri care muncesc fără a fi plătiţi, sunt ţinuţi captivi sub ameninţarea violenţei şi sunt obligaţi să ducă o viaţă de mizerie. Deşi sclavia este interzisă în toate ţările, numărul sclavilor la nivel mondial este incredibil de mare: Naţiunile Unite estimează că 27 de milioane de oameni se află în această situaţie. Aproape jumătate dintre sclavii lumii moderne sunt copii!
România se numără printre „sursele principale” ale traficului de persoane, potrivit unei liste întocmite de Naţiunile Unite.
De asemenea, Raportul Anual privind Traficul de Persoane dat publicităţii de Departamentul de Stat din SUA, în vara acestui an, subliniază că România este ţara de origine, de tranzit şi de destinaţie pentru bărbaţii, femeile şi copiii traficaţi în scopuri de exploatare sexuală şi muncă forţată.
Sărăcia, corupţia, marginalizarea socială şi discriminarea întreţin traficul de persoane, care înseamnă încălcarea statutului fundamental al existenţei umane, acela de fiinţă umană, statut din care derivă toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
Promisiunea unui câştig decent, obţinut prin muncă, un câştig pe care nu-l pot avea aici, în ţară, i-a transformat pe mulţi români în victimele traficului de persoane. Iar fenomenul a luat amploare în ultimii ani.
Trebuie să sporim eforturile de combatere a traficului de persoane, mai ales în situaţia actuală în care 4 milioane de români trăiesc în sărăcie şi 800 de oameni îşi pierd slujbele în fiecare zi.
Trebuie să luăm măsuri concertate în vederea anchetării şi pedepsirii celor care comit infracţiuni implicând traficul de persoane şi să asigurăm accesul la asistenţa finanţată de Guvern pentru un număr mai mare de victime.
Trebuie să avem grijă de fiecare cetăţean român, indiferent unde se află. În Italia, spre exemplu, presiunile asupra comunităţii româneşti – materializate în atacuri rasiste, insulte, discriminări – nu au încetat, în ciuda statutului pe care îl avem, de stat membru al Uniunii Europene. Se împlinesc doi ani de la crima comisă de Mailat, doi ani în care mii de români au fost expulzaţi, fără să fie sprijiniţi în vreun fel, deşi li se promisese că vor fi apăraţi pe banii statului român, cu ajutorul unei firme de avocatură italiene. Degeaba s-au cheltuit bani publici pentru îmbunătăţirea imaginii românilor în Italia, dacă nu le acordăm nici un sprijin cetăţenilor noştri, iar preşedintele ţării, Traian Băsescu, spune că brandul României e Mailat şi se adresează jurnalistelor cu diverse apelative, precum „Ţigancă împuţită” şi „Păsărică”.
Ai noştri sunt şi căpşunarii, şi rromii, şi muncitorii neplătiţi, si infractorii, şi cântăreţii din acordeon pe care îi zăreşti pe străzile capitalelor europene, şi menajerele, şi copiii care cerşesc, şi victimele traficului de fiinţe umane, şi specialiştii care pleacă din ţară pentru un salariu decent, şi studenţii străluciţi de la importante universităţi, şi marii artişti cu care ne mândrim. Cu toţii sunt ai noştri, purtători ai unor paşapoarte româneşti. Şi statul român trebuie să aibă grijă de toţi!
Valeriu Zgonea
Deputat
M-am născut la Craiova, pe 3 septembrie 1967. Încă de mic am fost inspirat de realizările profesionale ale părinţilor, Aurora şi Constantin Corneliu. Aceştia sunt nişte oameni serioşi şi foarte bine pregătiţi ce nu se dau înapoi atunci când este vorba să ajuţi pe cineva, un exemplu pe care am încercat şi eu să îl urmez. Mama este licenţiată în economie şi inginerie, fiind şi autorul mai multor invenţii. [citeste tot]