.
valeriu zgonea
content top
Valeriu Zgonea, întâmpinat cu bucurie la Rast

Valeriu Zgonea, întâmpinat cu bucurie la Rast

Atmosferã de sãrbãtoare ieri, la Rast, unde sute de localnici l-au întâmpinat
cu bucurie şi încredere pe Valeriu Zgonea, candidatul Alianţei PSD+PC pentru Camera deputaţilor, în Colegiul uninominal nr.9 Segarcea – Valea Dunãrii.

„Domnul deputat Valeriu Zgonea a fost alãturide noi atunci când Rastul a fost
înghiţit de ape. Şi-a ţinut promisiunea şi ne-a sprijinit sã reconstruim comuna. Este un om cu suflet mare!”
, spune Iulian Silişteanu, primarul comunei Rast.

Au trecut mai bine de doi ani de la inundaţiile care au făcut ravagii în multe localităţi de pe Valea Dunării şi urmele prăpădului încă se mai văd. Comuna Rast a fost înghiţită de ape, localnicii şi-au pierdut într-o noapte agoniseala de-o viaţă, dar au avut puterea de a lua totul de la capăt. Primarul Rastului, Iulian Silişteanu, ajunsese să doarmă pe la uşile miniştrilor, revoltat de nepăsarea guvernării de dreapta.

Deputatul Valeriu Zgonea a fost alături de comunitatea din Rast, iar oamenii locului nu uită prin ce au trecut şi nu-i uită nici pe cei care i-au ajutat la greu. „E domnul deputat care ne-a adus lemne, a venit cu camionul cu căpriori!”, exclamă o femeie între două vârste, iar un bărbat vorbeşte ca pentru sine: „Da, ne-a adus şi cartofi la tot satul… A venit mereu pe la noi…”.

Ieri, la Rast, sute de oameni l-au întâmpinat cu bucurie pe Valeriu Zgonea, care şi-a lansat candidatura pentru un nou mandat de deputat, în Colegiul uninominal nr. 9 Segarcea – Valea Dunării. „E de-al nostru!”, strigă un bătrân fluturând un steguleţ roşu cu cei trei trandafiri. „De-al nostru” înseamnă un om pe care localnicii îl cunosc şi în care au încredere. Un om care este interesat de problemele cetăţenilor zi de zi, nu doar o dată la 4 ani. Mai înseamnă şi un om născut şi crescut în Dolj şi care nu uită de unde a plecat.

Rastul, o localitate-simbol

Primarul Iulian Silişteanu spune că Valeriu Zgonea a fost primul care a sărit în ajutorul lor, când inundaţiile au făcut ravagii. „Domnul deputat Valeriu Zgonea a fost lângă noi, şi-a ţinut promisiunea şi ne-a sprijinit să reconstruim comuna. Este un cu suflet mare!”, a declarat primarul comunei Rast.
„În Rastul Vechi trebuie să finalizăm consolidarea caselor, pentru ca oamenii să trăiască în siguranţă. Totodată, voi face toate demersurile pentru a grăbi construirea unei şcoli şi a unei biserici în Rastul Nou. Trebuie să ridicăm şi o grădiniţă, şi un dispensar, dar şi o bază sportivă. Voi lupta să atrag investitori aici, pe Valea Dunării, şi vom reuşi să construim în comună o fabrică de conserve şi legume, care va avea şi un centru de colectare a materiei prime de la cetăţeni. Rastul este o localitate-simbol şi va deveni o comună cu adevărat europeană! Are potenţial, are oameni harnici şi un primar gospodar!”, a declarat Valeriu Zgonea, candidatul Alianţei PSD+PC pentru Camera Deputaţilor, în Colegiul uninominal nr. 9 Segarcea – Valea Dunării.

O şansă pentru un viitor mai bun

Deputatul Valeriu Zgonea le-a prezentat cetăţenilor din comuna Rast angajamentele Alianţei PSD + PC, pentru guvernarea 2008 – 2012. Dublarea pensiilor pentru agricultori, subvenţiile sporite în agricultură, majorarea alocaţiilor pentru copii şi sprijinirea copiilor din mediul rural pentru a-şi continua studiile – acestea sunt priorităţile Partidului Social Democrat pentru renaşterea satului românesc. „Doar 25% dintre copiii din mediul rural urmează liceul, iar 3 din 100 de copii ajung la facultate! Părinţii nu au bani să-şi trimită copiii la şcoală! Trebuie să reparăm această nedreptate. Guvernul PSD, condus de un oltean de-al nostru, Mircea Geoană, va acorda burse sociale de studii, de la grădiniţă până la facultate, pentru că fiecare român trebuie să aibă şansa de a-şi construi un viitor mai bun”, a declarat Valeriu Zgonea.

Oamenii din Rast au promis că vor vota cei trei trandafiri, pentru că au încredere în echipa Mircea Geoană şi Valeriu Zgonea, candidaţii Alianţei PSD + PC pentru Parlamentul României, în Colegiul Segarcea – Valea Dunării, şi îşi pun speranţele în viitoarea guvernare social-democrată.

Citeşte tot articolul