Deputatul PSD Valeriu Zgonea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, declară într-un interviu acordat în exclusivitate portalului Machiavelli.ro că nu s-a discutat încă despre înţelegeri politice la nivel local între PSD şi Alianţa PNL-PC, din moment ce nu există încă un protocol semnat între aceste formaţiuni. Zgonea adaugă că, în momentul preluării puterii, se va opune în totalitate unui troc al funcţiilor în administraţia publică.
- Cum comentaţi recenta asociere a PNL şi PC în cadrul Alianţei de Centru Dreapta?
- Această Alianţă va fi un concurent serios pentru PDL în ceea ce priveşte voturile alegătorilor de dreapta. Cred ca era nevoie de o astfel de construcţie politică, în primul rând ca o etapă în direcţia consolidării Opoziţiei, iar în al doilea rând pentru coagularea unei noi forţe de dreapta în România, capabilă să recâştige încrederea unui anumit segment de electorat. În acelaşi timp, este un prim pas pentru limpezirea apelor pe scena politică românească, un pas necesar, fără îndoială.
- Care sunt principiile pe baza cărora va aborda PSD negocierile cu Alianţa de Centru Dreapta în vederea formării unui bloc unit al Opoziţiei?
- Ideea de a construi un proiect comun pentru România, pentru români, are o miză mult mai mare decât interesele politice de moment. Sunt lucruri importante care nu au neapărat o valoare ideologică. Tocmai din acest motiv realizarea unei opoziţii unite reprezintă o prioritate. Trebuie să construim un proiect de viitor, un proiect de revenire la normalitate în România.
Trebuie să construim un stat român îndreptat spre viitor, cu o economie modernă, cu o administraţie depolitizată, aflată în slujba cetăţeanului. Trebuie să spunem clar ce vrem să facem, care sunt priorităţile României, nu ale unui anumit partid sau ale unui anumit lider politic. Alianţa partidelor de opoziţie este aşteptată de oameni, pentru că actuala putere a demonstrat că nu are soluţii şi nu mai reprezintă pe nimeni. Obiectivul nostru comun este sa formăm o alternativă credibilă la actuala guvernare.
Românii merită ceva mai bun decât Băsescu, Boc şi PDL, iar noi ne-am asumat responsabilitatea de a găsi cea mai bună formulă pentru a putea construi această alternativă. Acest proiect necesită, desigur, capacitate de dialog şi compromisuri, în sensul compatibilizării principiilor, fără a uita nicio clipă valorile politice în care credem şi respectându-ne întotdeauna cuvântul dat. Nu trebuie să uităm de provocările pe care le ridică actuala situaţie economică şi socială. Sunt foarte mulţi cei care au avut de suferit din cauza crizei economice şi a politicilor dezastruoase promovate de actuala guvernare. Aceşti oameni sunt prioritatea noastră. Toate discuţiile pe care le vom avea cu partenerii liberali şi conservatori vor pleca de la măsurile necesare pentru scoaterea ţării din criză, în special cu privire la crearea de noi locuri de muncă.
- Credeţi că în urma formării Alianţei PNL – PC este posibil ca unii dintre parlamentarii acestor două partide să migreze spre PSD?
- Nu şi nici nu văd care ar fi logica unui astfel de demers. Din moment ce PSD, PNL şi PC îşi propun să construiască o platformă comună în interiorul Opoziţiei, nu văd ce ar avea de câştigat un parlamentar care ar pleca de la una dintre aceste formaţiuni pentru a veni la cealaltă. În orice caz, nu cred că vreuna dintre formaţiunile politice din Opoziţie va tolera un astfel de gest.
Pe de altă parte, mă aştept ca în perioada următoare să vedem parlamentari ai Puterii, dezamăgiţi de propria guveranre, care să vină şi să se alăture Opoziţiei unite.
- În ce fel vor fi negociate înţelegerile politice la nivel local cu noua ACD?
- Este prematur să discutăm despre înţelegeri politice la nivel local, din moment ce nu există încă un protocol semnat între PSD şi Alianţa PNL-PC. Vor exista discuţii punctuale în funcţie de specificul fiecărui judeţ. Ceea ce ne dorim cu toţii este să maximizăm voturile pentru candidaţii Opoziţiei în toate regiunile ţării, indiferent de partidele din care fac parte. În orice caz, mă opun în totalitate unui troc al funcţiilor în administraţia publică. Pot accepta candidaturi comune pentru demnităţi, pot accepta „combinarea politică” a oamenilor cu experienţă şi credibilitate pentru posturi de conducere ale ministerelor, ale agenţiilor, dar cred în independenţa politică a administraţiei publice. Nu vreau să-i înlocuim pe fomiştii lor cu ai noştri!
- Ce surprize ar putea aduce pe scena politică alegerile programate în acest an în PDL şi UDMR?
- PDL moare, dar nu se predă! Eu cred că astăzi nu mai poţi paria pe Baconski. E genul de politician care s-a împuşcat singur în picior. O şansă mare o are Videanu, care tace şi face. Şanse au şi Scripcaru, şi Blaga. Jocul făcut de Negoiţă nu trebuie scos din calcul. PDL pregăteşte surprize mari, care să-l ajute în păstrarea scorului electoral: comasarea localităţilor, schimbarea atribuţiilor consiliilor judeţene, o nouă lege a alegerilor locale şi generale. Plus bombardarea primarilor cu bani de la centru. Sunt tehnici de dopaj pe care PDL le va utiliza fără scrupule. Desigur, PDL va fi acelaşi partid care a adus românilor numai sărăcie şi umilinţă, care a tăiat salariile cu 25%, vor fi aceeaşi oameni care au vrut să taie cu 15% veniturile pensionarilor, aceeaşi oameni care au fost de acord să taie ajutoarele pentru mame.
Cred că PDL are reale motive de îngrijorare, dacă vom reuşi să ducem la bun sfârşit proiectul opoziţiei unite. Oricât ar bombarda PDL cu bani, frica lor este că vor pierde alegerile în oraşe şi municipii, pentru că oamenii au înţeles cum şi unde se duc banii, taxele şi impozitele cresc şi nu te bucuri de modernizarea localităţii tale.
În ceea ce priveşte UDMR, personal îl susţin pe Kelemen Hunor. Este nevoie de oameni tineri, trecuţi prin sita funcţiilor politice şi care să prezinte încredere în faţa oamenilor, dar şi a clasei politice, cu care vor dialoga. Speranţa mea este că indiferent cine va câştiga alegerile pentru preşedinţia formaţiunii, reprezentanţii Uniunii vor înceta să mai sprijine politicile falimentare ale actualului guvern. Nu cred că românii de etnie maghiară se simt bine azi, în România. Şi ei trăiesc la fel de prost, şi ei sunt la fel de umiliţi. Nici ei nu mai au încredere în actuala majoritate. UDMR se va alătura unui proiect pentru România dacă acesta va fi credibil. Şi se va alătura repede, pentru că şi România are nevoie repede de recâştigarea credibilităţii externe şi a încrederii interne.