Vămile PD-L

Intervenţia domnului deputat Valeriu Zgonea la postul naţional de Radio, în data de 14 februarie 2011

România are o problemă cu corupţia în vămi, iar acest lucru este valabil pentru întreaga ţară. Arestările din ultimele săptămâni sunt o confirmare a fenomenului, dar ele nu sunt o surpriză pentru nimeni. Acolo era un sistem care s-a perpetuat de-a lungul anilor, care a fost întreţinut şi sprijinit.

De aceea, întrebarea care se ridică este, de fapt, de ce au loc aceste arestări atât de târziu? De ce a trebuit să ajungem în situaţia să ni se refuze accesul în spaţiul Schengen pentru a lua măsuri în combaterea corupţiei din vămi? Băsescu este preşedinte de aproape 7 ani, ştia ce se întâmplă în interiorul sistemului şi, totuşi, nu a făcut nimic în tot acest timp. Şi nici acum nu făcea nimic dacă situaţia din interiorul PD-L nu îi cerea să aplice unele corecţii unor colegi care ridică vocea împotriva sa. Băsescu şi apropiaţii săi sunt principalii beneficiari ai sistemului corupt din vămi.

Mafia din vămi, pentru că acolo vorbim despre reţele întregi formate în interiorul instituţiilor statului, a fost şi este în continuare sprijinită de actuala Putere. Cred că am ajuns în momentul în care trebuie să spunem aceste lucruri foarte clar. Puterea politică este unul dintre beneficiarii majori ai corupţiei din vămi. Foarte mulţi dintre banii care erau făcuţi ilegal acolo ajungeau în buzunarele unor lideri politici. Iar sistemul era încurajat tocmai pentru că reprezenta o resursă foarte bogată pentru politicienii Puterii.

Am văzut declaraţiile foarte agresive din ultimele zile ale unor lideri PD-L, în special ale domnului Flutur de la Suceava. Nu vreau să comentez declaraţiile lor, pentru că de prea multe ori ele nu au nicio legătură cu fondul problemei în cauză, dar aş vrea să atrag atenţia că ei sunt cei aflaţi la guvernare. Ei sunt cei care au numit în funcţii persoanele responsabile pentru situaţia din vămi: şeful ANAF, şeful Poliţiei de Frontieră, şeful Vămilor, şeful de vamă de la Siret. Toţi aceşti oameni, care au responsabilităţi în acest domeniu, au fost numiţi în funcţii de colegii domnului Flutur. Unii dintre ei sunt parte a reţelei mafiote care acţionează în vămile din România. De fapt, unii dintre ei sunt foarte aproape de vârful piramidei, sunt printre coordonatorii întregului sistem.

În astfel de situaţii, nu prea ai cum să ieşi în faţa oamenilor şi să acuzi Opoziţia că face şi drege. Atunci când oamenii din subordinea ta încep să umble pe la parchet cu cătuşe la mână, cel mai nimerit lucru pe care poţi să îl faci este să ieşi în faţa oamenilor şi să îţi prezinţi frumos demisia. De jos până sus. Domnul Flutur este preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava. Am foarte mari dubii că domnia sa habar n-avea ce se întâmplă în vămile din judeţul pe care îl conduce. Şi vă asigur că domnul Flutur conduce judeţul cu o mână de fier. Îmi este greu să cred că acest subiect i-a scăpat printre degete.

Aşa că, înainte să iasă şi să acuze PSD-ul, domnul Flutur ar fi trebuit să vină şi să ne explice cum de s-a putut dezvolta un asemenea sistem mafiot, atât de bine pus la punct, tocmai în judeţul domniei sale, iar el habar n-a avut de ceea ce se întâmplă. În aceste condiţii, ori domnul Flutur habar n-are să conducă un judeţ şi trebuie să plece, fie domnul Flutur minte. Iar dacă minte, de ce minte? Poate că ne vor răspunde la această întrebare procurorii care anchetează cazul.

Situaţia domnului Flutur nu este singulară. Aceleaşi explicaţii trebuie să le dea şi Gheorghe Falcă de la Arad sau Sorin Frunzăverde la Caraş Severin. Legăturile dintre PD-L şi sistemul vamal sunt foarte strânse şi de lungă durată, iar ieşirile publice nervoase din ultima vreme ne arată că toată această situaţie îi deranjează foarte tare.

Însă dincolo de conotaţiile politice ale acestui caz, arestările din săptămânile trecute nu rezolvă în niciun fel problema corupţiei din vămi. Dacă procurorii se vor mulţumi să îi pună sub acuzare pe lucrătorii din vămi şi vor ignora complet vârful piramidei, atunci sistemul va rămâne şi mai departe în funcţiune. Se vor schimba pionii şi nimic mai mult.

Pentru că trebuie să fim conştienţi de faptul că au fost arestaţi oameni pentru că au luat şpagă de la traficanţi obscuri care treceau câteva cartuşe într-un portbagaj. Dar nimeni nu vorbeşte de tir-uri cu ţigări, adică adevărata contrabandă. Aceasta va rămâne în picioare dupa ce lumea nu se va mai uita la acest spectacol.

Temerea noastră, a celor din Opoziţie, este tocmai aceasta – că arestările din vămi nu sunt decât praf în ochii partenerilor europeni, iar corupţia de acolo va rămâne în continuare o problemă gravă a României. Iar vămile vor române şi pe mai departe o vacă bună de muls pentru protejaţii PD-L. Aţi văzut ieşirile triumfaliste ale lui Boc imediat după arestări, în care anunţa că România face curăţenie pentru Schengen. De fiecare dată când domnul Boc iese şi anunţă ceva, de obicei acel lucru se termină prost sau foarte prost.

Adevărul este că, în ultimii ani, Traian Băsescu şi DNA-ul ne-au obişnuit cu arestări spectaculoase, făcute în faţa camerelor de luat vederi, la ore de maximă audienţă, cu stenograme ale unor înregistrări mai mult sau mai puţin legale scăpate în presă pentru a influenţa opinia publică. În spatele focurilor de artificii însă, lucrurile stau cu totul şi cu totul altfel. Corupţia rămâne bine mersi la locul ei. Reţelele mafiote funcţionează fără probleme. Se schimbă numai pionii sau beneficiarii.

Iar lupta împotriva corupţiei a devenit un fel de show mediatic, folosit ca instrument de presiune politică împotriva Opoziţiei, indiferent dacă opoziţia vine din partea PSD sau PNL, a rebelilor din PD-L sau a unor oameni din mediul de afceri. Aceşti oameni sunt plimbaţi pe la parchet, pe la tribunal, dosarele lor sunt plimbate luni sau poate ani de zile, pentru ca apoi să nu se mai întâmple nimic. De ce? Pentru că de prea multe ori probele împotriva lor nu erau altceva decât nişte invenţii sinistre.

Şi aşa am ajuns ca, la 6 ani după ce Băsescu a câştigat alegerile trâmbiţând lupta împotriva corupţiei, România să fie în continuare la coada Europei, refuzată în spaţiul Schengen şi cu o monitorizare ruşinoasă pe Justiţie. Cea mai mare promisiune a lui Băsescu, lupta împotriva corupţiei, a fost o mare minciună. Ca, de altfel, întregul său mandat la Palatul Cotroceni.

Valeriu Zgonea
Deputat